joi 17 august 2017,
REIKI CENTER Oradea

Poeziile Imparatului Meiji

Poeziile Imparatului Meiji

Mikao a ales 125 de poezii waka din antalogia Imparatului Meiji  “pentru a fi hrana sufletului vostru”.

Waka este o forma de poezie japoneza scurta  formata din 31 de silabe.

Imparatul Meiji a trait intre 1852 – 1912. Pe numele său Mutsuhito, a fost fiul Împăratului Kōmei și a unei dintre concubinele oficiale, Yoshiko Nakayama. Dupa moartea sa, s-a instaurat o nouă tradiție de a da fostului împărat numele postum al erei în care a domnit, deci în cazul lui, Era Meiji.

Despre Imparatul Meiji se spune ca avea o forta spirituala remarcabila. Se mai spune ca, de la cei mai simpli oameni de la curte pana la cei mai inalti demnitari erau coplesiti cand erau in preajma sa, curgandu-le borboane de sudoare rece chiar si in timpul iernii, dar nu din cauza fricii ci din cauza imensei energii radiate de Imparatului.

Imparatului Meiji nu-i placea sa vorbeasca prea mult, insa si-a exprimat gandurile sub forma unor poezii waka scurte, concise, elegante si subtile. A scris peste 100.000 de astfel de poezii, apreciate atat pentru filozofia lor cat si pentru valoarea lor literara.

Usui Sensei l-a apreciat pentru celemta si gratia sa imperiala, luandu-l ca pe un exemplu demn de luat in viata, reciaterea si scandarea acestor poezii intrand impreuna cu “Cele Gokkai” in traditia scolii fondata de Mikao Usui.

Iata cateva poezii ale Imparatului Meiji:

In fata lui

Numai cine se stie cu sufletul curat

Poate sta cu smerenie in fata lui Dumnezeu cel nevazut.

Ochiul omului nu-l poate vedea pe Dumnezeu,

Dar Dumnezeu ne priveste cu ochi patrunzatori

Vede tot ceea ce facem si gandim

Numai cine are Adevarul in sufletul lui curat

Poate sta umil in fata lui Dumnezeu.

Oglinda

Facandu-mi oglinda curata din inima oamenilor

Imi voi lustrui mai mult oglinda sifletului meu

Stau pe unaltul tron imparatesc,

Dar nu pot spune ca-s cel mai ales dintre muritori.

Multi oameni de rand cu sufletul curat

Si demni de respect ar fi mai sus decat mine.

Privind la ei ca intr-o oglinda, cugetul ma indeamna

Sa-mi lustruiesc mereu oglinda sufletului meu.

Din cand in cand

Nu e bine sa te razvratesti impotriva cerului

Ori sa dai vina pe cei din jur,

Atunci cand nu poti face asa cum vrei tu.

Cartesti impotriva lui Dumnezeu, sau chiar te indoiesti de El

Dai vina pe cei din jur pentru propriile greseli.

Dar oare tu nu ai nicio vina?

Daca din cand in cand ai privi in adancul sufletului tau,

Si ai vedea cate greseli ai savarsit,

Atunci n-ai mai putea arunca vina pe altii

Gasindu-le pricina.

Omul

Cand un lucru nu-ti iese asa cum vrei tu,

Adesea se intoarce spre binele tau.

Lacomia omului nu are margini,

Chiar daca I se implinesc toate dorintele,

Omul tot nesatul si nemultumit este,

Iar asta il impinge spre dezastru.

Cand viata te impiedica sa-ti satisfaci poftele,

De fapt te salveaza ca sa n-ajungi la pierzanie.

Perla

Chiar si perla perfecta, fara cusur,

Daca o acopera praful isi pierde stralucirea,

Si perla splendida fara pic de defect,

Daca n-o lustruiesti mereu si n-ai grija de ea,

Isi pierde stralucirea si frumusetea.

Tot asa e si sufletul omului,

Numai cand e neprihanit lumineaza,

Ca sa-si mentina puritatea trebuie mereu ingrijit.

Nu poti pastra sufletul curat si frumos

Daca nu ai grija de el.

Inima

Odinioara oamenii traiau mai simplu, mai firesc,

In stransa armonie cu natura.

Aveau inima larga, luminoasa si erau mai veseli,

Azi au multe necazuri, chinuri si dureri,

Chiar daca ne coplesesc dureri si suferinte,

Sa nu ne pierdem speranta si credinta,

Ci sa ne pastram inima curata

La fel ca si stramosii nostri.

Apa

In orice vas ai turna-o, apa i-a forma lui.

Totusi puterea ei e asa mare,

Incat strabate stanca cea tare.

Apa nu are puterea sa-si pastreze forma,

Este docila, elastica,  si e cuminte,

De parca nu ar avea nicio parere!

Si totusi cu o forta uimitoare, picatura dupa picatura,

Strapunge piatre cea dura.

Si noi la fel ca apa, pastrandu-ne mladierea si supletea,

In felul de a gandi, in preajma oamenilor.

Sa nu ne pierdem din vedere scopul vietii, ci, stralucitori ca apa

Sa ne concentram intreaga fire asupra faptelor noastre.

Pinul

Intr-o iarna grea cum de mult nu afost,

Viscolul a spulberat zapada, troienind campia si muntele,

Nici chiar pomii cu coroana vesnic verde

N-au rezistat prapadului si s-au uscat.

Numai pinul incarcat de nameti, sub urgia crivatului,

A ramas falnic, in picioare, aparand in adevarata lui maretie,

Admirat si iubit pentru frumusetea si vigoarea lui.

Numai oamenii puternici, care infrunta cu maretie soarta,

Intrunesc cu adevarat calitati de valoare.

In amurg

 La caderea serii, din ce in ce mai mult, regretul ma cuprinde,

Ca ziua a trecut fara sa fac nimic,

Azi toata ziua mi-am pierdut-o degeaba,

Imi pare rau putin, apoi ma razgandesc,

Spunandu-mi ca o zi nu mai conteaza.

Si totusi nu e bine nici asa,

Caci pentru om fiecare clipa e pretioasa, fiecare zi,

Asa ca pacat ca am irosit timpul in zadar.

Insa nu are rost sa regret ce a trecut, sa ma gandesc la ce am pierdut,

De-acum in colo cu speranta in suflet si visuri noi,

Vreau sa traiesc din plin o noua zi, fara pareri de rau.

Pinul de stanca

Inima sa infrunte neclintita furtunile vietii,

Ca pinul cu radacinile adanc infipte-n stanca,

Viata omului este exact ca vaporul ce tine in piept furtuni,

Dar orice s-ar intampla pastreaza-ti calmul,

Nu-ti pierde din vedere scopul, nici rostul vietii,

Nu te lasa prada disperarii,

Nu te lasa prins in valtoarea vietii,

Lupta-te cu viata hotarat in fiecare zi, si

Ca pinul de stanca ramai in picioare.

Valurile

Valurile marii – uneori zbuciumate, alteori linistite,

La fel ca ale vietii valuri,

Valurile marii mereu sunt schimbatoare,

Cand sunt agitate, cand sunt domoale,

Asta-i starea lor fireasca.

Nici in traiul omului pacea nu dainuie, dar nici furtuna,

Asa e cursul firesc al vietii,

Dar daca intelegem ca asta ne e soarta,

Ca asa e croita lumea in care traim,

N-are rost sa ne lasam dominati de orice schimbare,

Caci totul e trecator ca valul,

Si bucuriile, si tristetile vietii.

Leacul

Decat sa cauti felurite leacuri vindecatoare,

Mai bine sa culegi ierburi hranitoare,

Omul cauta tot feluri de leacuri dupa ce se imbolnaveste.

Bine ar fi sa aiba grija dinainte, cat inca e-n putere,

Mai ales ca are landemana atatea cai,

Ca sa-si pastreze si sufletul si corpul sanatos.

Ma revolta cand vad ca omul se lasa prada bolii,

In loc sa sa gandeasca cum sa o previna.

Piscul

Piscul ce se inalta falnic spre cer,

Incearca si vei gasi o poteca de urcus,

Cand privesti stancile abrupte, inalate spre cer,

Crezi ca muntele te respinge, ca nu te lasa sa te urci,

Ca nu vei putea ajunge niciodata pana sus.

Si totusi multi au cucerit crestele inalte,

Chiar daca ti se pare greu de biruit culmile,

Pana la urma vei gasi calea spre varf.

Daca omul are un scop precis si un plan bine gandit,

Poate atinge chiar si telul cel mai inalt.

Rasarit de soare

Din nou rasare soarele in zori,

Asi vrea sa am un suflet proaspat si curat,

  Ca soarele de dimineata.

Soarele straluceste si radiaza vindecatoare,

Dand viata si putere tuturor fiintelor de pe pamant.

Mai ales dimineata soarele imprastie raze tinere, curate,

Ii invaluie in lumina si bogatie pe cei care-l privesc.

Facandu-le sufletul mai larg si luminos.

Drumul

Drumul pe care-l simti periculos

Sa nu-l alegi chiar daca e scurt,

Stravechiul proverb ne invata:

“Daca te grabesti mai bine sa o iei pe un drum ocolit (dar sigur)” sau,

“Nu parasi drumul mare (unde esti in siguranta), luand-o pe carare”

Daca simti ca pe carare te paste primejdia,

Gandeste-te bine daca merita riscul

Sa alegi un drum mai scurt.

Mai bine sa fii prudent, sa judeci chibzuit lucrurile

Si apoi sa te hotarasti pe care drum sa mergi.

Iti place acest Articol? Share it!

Despre Autor

Lasa un comentariu