luni 20 august 2018,
REIKI CENTER Oradea

Ego-ul uman – tehnica „FĂRĂ EU!”

Ego-ul uman – tehnica „FĂRĂ EU!”

De obicei, etichetăm cu „eu/meu/mine/mie” orice gând-afect-percepţie plăcut sau neplăcut. Cam toate adică. Doar cele la care suntem indiferenţi mai pot scăpa de această etichetare. Aşa cum au descoperit yoghinii antici, ceea ce stă în calea detaşării spirituale este „ataşamentul şi repulsia”. Nu vorbim de calităţile obiective (frumos-urât, bun-rău etc), sesizabile de oricine, ci de reacţia noastră subiectivă la ele. Când vorbim de Minte, întotdeauna emoţiile există în perechi duale, care se pot schimba între ele ( devine ură, speranţa devine deziluzie etc).

Putem verifica practic. Priviţi ceva frumos, un obiect sau o fiinţă! Simţiţi dorinţa de a poseda acel lucru frumos? Dacă da, înseamnă că i-aţi alăturat inconştient eticheta mentală „eu”. Acum încercaţi, tot , dar conştient, să înlăturaţi gândul „eu/meu/mine/mie” ataşat! Spuneţi-vă: (chestia asta) nu e pentru mine!„. Ei bine, imediat va dispare pofta de a poseda sau folosi personal acel lucru frumos. Pur şi simplu îl contemplăm detaşaţi, conştienţi de calităţile sale intrinseci, dar separându-le de dorinţele noastre. Ne putem chiar bucura anticipativ de bucuria altui om care, la rândul lui, va fi încântat de acel lucru frumos. De fiecare dată când privim pătimaş ceva atractiv, să fim siguri că pofta este cauzată de eticheta „eu/pentru mine”. În concluzie, putem sesiza obiectiv şi detaşat ceva ca fiind plăcut sau neplăcut (raportat la ego), fără însă a îl lega de fiinţa noastră profundă (Sinele).

Unii oameni reacţionează iritaţi dacă sunt îndrumaţi să se cunoască pe sine mai bine, cum să-şi analizeze trăirile, pornirile, comportamentul, sau, mai ales, li se arată cum sunt manipulaţi de forţe inconştiente. De ce? Explicaţia universală este că, la ei, ego-ul este foarte puternic, are controlul asupra fiinţei. El nu acceptă să fie demascat şi detronat. Simte instinctiv pericolul şi astfel se îndepărtează de preocupările psihologice. Ei nu sunt neapărat oameni răi, ci se tem a fi ceva mai conştienţi. Nu trebuie insistat, ca să nu li se accentueze alergia. Îi va trezi viaţa, prin lecţiile ei dure. De fapt, culmea, unii dintre aceştia văd foarte bine defectele altora, dar sunt „orbi” când vine vorba de ei înşişi.

Adevărul doare, este pentru curajoşi, nu pentru cei ameţiţi de cloroform sentimental. Nimeni nu e perfect, nici măcar cei foarte buni. Singura şansă de a depăşi imperfecţiunea ego-ului vine din partea Spiritului. El poate îndrepta greşelile sau neputinţa „micului eu” de a vedea imaginea de ansamblu, în care el e doar o fărâmă. Omul se poate schimba. Fie în bine, cu ceva mai mult efort conştient. Fie în rău, inconştient.


Ce motive ne-ar putea împinge la o asemenea autoanaliză de fineţe, care unora le poate părea aridă şi dificilă, necesitând învingerea unei obişnuinţe universale?

Un motiv suficient de bun ar putea fi credinţa religioasă. În toate religiile suntem îndemnaţi să ne depăşim motivaţiile personale, impulsurile instinctive. De mare ajutor ne pot fi aceste afirmaţii simple: «Conştiinţa ta nu este Mintea ta. Mintea este doar instrumentul orb al Conştiinţei tale. Nu te identifica cu ele, nu mai lipi de gânduri şi afecte eticheta „eu/meu/mine/mie”!» Dacă reuşim aceasta, vom deveni virtuoşi, pe nebăgate de seamă.

Îndeplinirea Poruncii Întâi a lui Isus Cristos – iubirea de  -, nu se poate realiza decât în orientarea II şi cel mai plenar în orientarea III a conştiinţei. În orientarea I, comună, chiar şi Porunca a Doua – iubirea de semeni – este realizabilă doar parţial (de multe ori, oameni se comportă altruist pentru că aceasta le este tot în propriul folos egotic, prin efectele indirecte).


Ascultând aceste învăţături, unii oameni se tem că însăşi bucuria vieţii li s-ar stinge dacă îşi vor diminua propriul ego.

Desigur că tocmai egoul din ei le dă această idee falsă! Din fericire, avem numeroase exemple, trecute şi prezente, care ne demonstrează cât de minunat este să scăpăm de influenţa lui compulsivă. Doi dintre maeştrii contemporani cu noi sunt Anthony de Mello şi Eckhart Tolle, care au scris inspirat pe acest subiect. Să ne amintim şi de marele maestru din secolul XX, Ramana Maharishi.

Depăşirea ego-ului este o metodă spirituală care se adresează tuturor oamenilor maturi. Însă pentru a avea perseverenţa de a o urma este nevoie de o minimă introducere în forma şi scopul căilor spirituale. Lecturile individuale spirituale sunt obligatorii.

Iată o pildă plină de tâlc, citată de Eckhart Tolle în cartea sa „Un pământ nou„.

Cu trecutul în spinare.

Doi călugări zen, Tanzan şi Ekido, mergeau pe un drum de ţară ce se umpluse de noroi în urma ploilor. În apropierea unui sat au trecut pe lângă o tânără care încerca să treacă de cealaltă parte a drumului, dar noroiul era atât de adânc încât şi-ar fi murdărit complet chimonoul din mătase pe care-l purta. Tanzan a ridicat-o îndată în braţe şi a trecut-o de cealaltă parte. Călugării şi-au continuat drumul în tăcere. Cinci ore mai târziu, pe când se apropiau de templul în care locuiau, Ekido nu s-a mai putut abţine. „De ce ai luat-o pe fata aceea în braţe?”, a întrebat el. „Noi, călugării, nu trebuie să facem aşa ceva.” „Am lăsat fata din braţe acum câteva ore”, a răspuns Tanzan. „Tu încă o mai porţi?”

Deşi Tanzan acţionează împotriva cutumelor, el nu implică gândul „eu”, pe când Ekido păstrează gândul „eu” chiar şi când acţionează conform prescripţiilor religioase formale…

Căutarea înţelepciunii poate fi un alt bun motiv. Dacă ne referim la un sfat înţelept, acela trebuie să fie inteligent şi de bun-simţ. Dar dacă ne referim la persoana care manifestă înţelepciune în propria viaţă (îmbinând raţiunea cu intuiţia), atunci cel mai uşor ar fi să vorbim despre înţelept ca cel ce îşi învinge impulsurile egotice. Prin urmare, cel care caută înţelepciunea ar fi bine să adopte această metodă pur mentală, extrem de simplă şi accesibilă oricui:

De fiecare dată când apare un gând sau o emoţie, elimină imediat gândul suplimentar ataşat de aceasta, gândul „eu”. Reţeta simplisimă ar fi aplicarea instantanee a gândului contrar „Fără eu!”. Deci, vine gândul (cu sau fără emoţie), îl receptezi, elimini eticheta „eu” şi continui să gândeşti LIBER!

Eliminarea gândului „eu” devenind obişnuinţă, ego-ul îşi va pierde din putere, iar noi ne vom simţi mai „uşori”. Ce câştig ar veni de aici? Orice dar oferit Conştiinţei de puterea Spiritului: Libertatea. Adevărul. Înţelepciunea. Seninătatea. Puritatea gândului şi faptei. Apropierea de Dumnezeu. Fericirea. Nu există limite…


Unii încă mai confundă egoul cu personalitatea. Diminuarea lui ar putea fi înţeleasă de ei ca o pierdere a calităţilor personale.

Nimic mai fals. Ce este personalitatea? Fiinţa psihică în sine şi în relaţie cu lumea. După cum am spus, psihicul uman conţine cele trei componente esenţiale: Mintea, Conştiinţa, Spiritul. Prin urmare, oricum am defini personalitatea, ea suportă influenţe de la toate cele trei amintite. Contribuţia ego-ului la alcătuirea personalităţii este la fel de mare precum contribuţia viermelui la gustul mărului.

Psihologul Abraham Maslow a studiat mai mulţi oameni de mare valoare, identificaţi de el ca fiind împliniţi din mai multe puncte de vedere. Maslow a denumit această stare plenară „auto-actualizare”. Ea se află în vârful piramidei nevoilor umane (alături de auto-conservare, securitate, relaţii afective şi sociale). Ei bine, dacă ar fi să refacem analiza sa, am constata că toţi aceşti oameni speciali împărtăşesc aceeaşi calitate: şi-au diminuat foarte mult ego-ul. Realitatea umană confirmă ceea ce spuneam mai devreme: este posibil şi este minunat să scăpăm de influenţa acestuia!

Nu ego-ul ne dă personalitatea, ci el ne rigidizează comportamentul, ne face slabi în faţa atacurilor, ne atrage spre patologia psihică. O personalitate puternică nu înseamnă reacţii previzibile, rigide, ci dimpotrivă, flexibilitate, adaptare, păstrând un caracter moral puternic şi o scară a valorilor clară. De exemplu, orgoliul (punctul forte al „micului eu”) nu este o calitate din punct de vedere spiritual.

Detaşarea de ego este similară cu tunderea părului. Părul este al vostru, dar acum este separat, căzut pe jos şi absolut inutil. Oricât de drag v-ar fi, oricât l-aţi simţi ca pe o parte a voastră, trebuie să-l aruncaţi la gunoi. Aşa este şi cu ego-ul. Nu pierdeţi nimic detaşându-vă de el!

Tehnica „Fără eu!” nu-şi propune să vă schimbe personalitatea, nici să vă dea capacităţi extrasenzoriale. În schimb, ea vă poate modifica, în bine, reacţiile uzuale. Are deci şi un rol psihoterapeutic. De exemplu, când ceva sau cineva vă împiedică să acţionaţi conform dorinţei, obiceiurilor sau planurilor dumneavoastră, inevitabil vă iritaţi în forul interior. Acum e momentul să aplicaţi tehnica, iar enervarea vă va trece instantaneu. Magie! Pur şi simplu, aplicând gândul „Fără eu!”.


S-ar putea obiecta că ne introducem singuri o obsesie (prin tehnica mentală), de care nu mai putem apoi scăpa, iar rezultatele pot fi tulburări psihice (!).

Nicidecum de aşa ceva. Tehnica este aplicată conştient, deci dacă dorim să nu o mai aplicăm, vom proceda invers, la fel de conştient. Nu avem de ce ne teme. În schimb, omul obişnuit are nenumărate obsesii inconştiente, de care nu poate scăpa şi care îi dictează gândurile, emoţiile şi comportamentul. Din cele două, care este starea preferabilă? Cea conştientă salvatoare sau cea inconştientă închistatoare?

Apoi, este adevărat că tehnica are efecte maxime când este pe deplin interiorizată, când acţionează automat. Dar acest stimul subconştient nu este periculos pentru psihic. Dimpotrivă, are un efect de eliberare, terapeutic. Şi mai ales este reversibil, dacă ne dorim aceasta. Cum? Prin relaxarea autocontrolului, prin identificarea cu modul de gândire tipic celorlalţi. Totuşi, orice cale spirituală autentică îşi propune realizarea unor transformări durabile în discipol. Deci nu ar fi deloc logic să ne dorim revenirea la vechea carapace egotică…

Secretul este să apelăm la tehnică doar în momentele când poftele sau iritarea noastră ne displac şi vrem să le eliminăm din psihic. Atunci şi doar atunci. Prin urmare, nu este o obsesie, ci un scut psihic, utilizat de noi la dorinţă, pentru a ne feri de stările inferioare de conştiinţă.

Astfel, dacă cineva ne face o observaţie neplăcută, fie că are sau nu are dreptate, noi vom fi câştigaţi, fiindcă va fi un bun prilej de a ne exersa tehnica şi a ieşi biruitori împotriva ego-ului. Tot aşa, dacă suntem ispitiţi cu o nouă ocazie de a ceda vreunei patimi, va fi de asemenea un motiv de a câştiga o altă bătălie cu acesta.

Un alt exemplu: apar primele semne de plictiseală. Imediat să conştientizăm că Mintea-egoul se plictiseşte, nu eu-Conştiinţa. «Eu-Conştiinţa sunt fericit(ă) oricând, nu am nevoie de nimic din exterior pentru a mă simţi împlinit(ă).»

Astfel, tot ce înainte era dureros pentru noi, fiindcă ne indica limitările şi slăbiciunile noastre, va deveni un prilej de bucurie tăcută. Cel mai puternic om din lume este cel care se învinge pe sine. Tehnica „Fără eu!” este o adevărată sursă de putere lăuntrică. Succes!

sursa: spiritus.ro

Iti place acest Articol? Share it!

Despre Autor

Lasa un comentariu