luni 18 decembrie 2017,
REIKI CENTER Oradea

W Lee Rand

“Am învăţat Reiki I la Big Island, Hawaii, în 1981 de la Bethal Phaigh, care învăţase de la d-na Takata. În 1982 am primit gradul Reiki II de la Bethal. Iubeam Reiki şi am început practicarea acestei tehnici. Din cauza onorariului foarte mare pentru obţinerea gradului de maestru în Reiki şi a altor reguli restrictive, nu m-am gândit că obţinerea gradului de maestru făcea parte din formarea mea spirituală. Însă Reiki are un fel aparte de a ne călăuzi către direcţia pe care trebuie să o urmăm şi, în urma unui şir de coincidenţe şi întâmplări, am întâlnit-o pe Diane McCumber în 1989. Ea era maestru Reiki provenind din şcoala lui Ishikura şi cerea un onorariu rezonabil celor care doreau să devină maeştri Reiki. Am urmat şi absolvit cursul ei şi am început să predau şi eu.

Ca modalitate proprie de predare Reiki, eu prefer să îngădui energiei Reiki să mă călăuzească în metoda de predare. În loc să ader la regulile restrictive ale d-nei Takata, eu vreau să fac tot ce pot pentru a-mi ajuta elevii să înveţe Reiki şi să îl folosească într-o manieră bună pentru ei. Dacă ei doresc să înceapă la rândul lor să predea Reiki sau să practice Reiki, eu vreau să aibă parte de succes cât mai mult posibil. Mi-am organizat toate cunoştinţele despre Reiki pe care le dobândisem până în acel moment şi le-am inclus într-un manual, care cuprinde şi imagini cu poziţiile mâinilor în practica Reiki. Acest manual l-am dat elevilor mei la oră. Cu timpul, acest manual a evoluat până când a devenit cartea de faţă. Mi-am încurajat elevii să ia notiţe şi să înregistreze orele. De asemenea, am răspuns deschis tuturor întrebărilor ce mi-au fost adresate şi mi-am încurajat elevi să facă bine. Am predat şi lecţii legate de valoarea pe care o are dezvoltarea intuiţiei proprii şi a încrederii în experienţa proprie şi în capacităţile personale când este vorba de a lua decizii. Fiind conştient de faptul că omul cât trăieşte, învaţă, am continuat să studiez Reiki de la alţii, iar în cele din urmă am urmat cursurile pentru atingerea nivelului de maestru în Reiki de la alţi trei maeştri Reiki. Acest lucru m-a ajutat foarte mult în înţelegerea fenomenului Reiki. Fiecare profesor privea din perspective unice Reiki, modul în care acţionează această energie şi cum să fie folosită, iar eu am beneficiat de toate acestea.

Am recunoscut şi voi recunoaşte valoarea altor profesori şi practicanţi. În toate călătoriile mele, am făcut schimb de informaţii cu ei, căutând noi perspective de înţelegere a Reiki de care să mă folosesc şi pe care să le transmit altora. Deoarece metoda mea de practicare a Reiki s-a bazat pe un model deschis, adaptabil sugerat chiar de energia Reiki, sala de curs a fost întotdeauna plină. Am început editarea unei publicaţii, de casete şi materiale ajutătoare pentru cei care practicau şi care îi învăţau pe alţii Reiki. Deoarece doream să păstrez standarde înalte pentru această tehnică, am pus bazele unui program de certificare a titlului de profesor în Reiki (acum programul poartă numele de Centrul de Licenţiere a Profesorilor), lucru care a necesitat cursuri suplimentare şi care mi-a luat un an de zile pentru a-l finaliza. Acum profesorii acreditaţi de noi predau cursuri de Reiki în Statele Unite ale Americii şi în lume.”

W.Lee Rand

Iti place acest Articol? Share it!